BAZĂ DE SĂPUN LICHID NATURAL, NEUTRU 250 ml

Mayam
13,90 RON
Obținută din uleiuri vegetale bio și glicerină bio, denumită și ”săpun de Castilia”, se poate folosi ca săpun neutru sau se poate parfuma cu uleiuri esențiale, extracte aromatice ori parfumante naturale și se poate colora, pentru a obține un săpun personalizat după preferințe.
In stoc

Durata de livrare: 24 - 48 ore

Limita stoc
- +
Adauga in cos
Cod Produs: M-1406T Ai nevoie de ajutor? 0770.449.364
Adauga la Wishlist Cere informatii
  • Descriere
  • Review-uri (0)

Denumită și Săpun de Castilia, este o bază obținută din uleiuri vegetale bio și glicerină bio, care se poate folosi ca săpun neutru sau se poate parfuma cu uleiuri esențiale, extracte aromatice ori parfumante naturale, pentru a obține un săpun personalizat după preferințe. Are miros specific de săpun de casă, nu este parfumat.

Produsul este certificat la producător de către Soil Association, Ecocert și USDA fiind formulat pe bază de uleiuri vegetale organice de floarea soarelui și cocos și glicerină vegetală de origine organică.

Ingrediente (INCI): aqua, potassium oleate*, potassium cocoate*, glycerin^, potassium citrate, citric acid.
* = ingrediente derivate din uleiuri vegetale organice 
^ = origine organică

Prepararea unui săpun personalizat:

Baza de săpun se poate colora cu agenți coloranți hidrosolubili și se poate parfuma cu adaos de uleiuri esențiale, parfumante naturale sau extracte aromatice. Baza de săpun suportă un adaos de până la 5% în total, dar pentru a obține rezultatul așteptat, colorantul și/sau esențele se pot include treptat. 
Baza de săpun se poate colora și cu anumiți pigmenți minerali, dar pentru ca pigmenții să stea în suspensie și să nu se depună la baza recipientului, săpunul trebuie să aibă vâscozitatea relativ mare (mai jos descriem modalitatea de creștere a vâscozității).

Fiind în mod natural alcalin, utilizarea unor coloranți/pigmenți instabili în medii alcaline trebuie evitată, de exemplu: pudra de sfeclă, pigmentul 14, 27 sau 83.

Nu este necesară conservarea după adaosul ingredientelor în baza de săpun.

Modalitate de creștere a vâscozității săpunului:

În funcție de tipul ingredientelor adăugate, săpunul poate deveni mai fluid. Pentru a-i crește vâscozitatea, se va include o soluție salină în săpunul preparat, astfel:

Se amestecă 2 gr de sare neiodată cu 6 gr/ml de apă plată și se amestecă până la dizolvare; soluția obținută se adaugă la 250 ml de săpun, treptat, cu amestecare lentă și temeinică; poate fi nevoie doar de o parte din soluția salină în funcție de vâscozitatea inițială a săpunului. Dacă se prepară o cantitate mai mare de săpun, se va prepara o soluție salină în cantitate mai mare proporțional.

...

Indicații, recomandări:

  • este potrivit îndeosebi pentru igiena mâinilor și igiena corporală, se folosește ca orice săpun lichid obișnuit
  • adaosul de anumite uleiuri esențiale sau parfumante poate lichefia săpunul; pentru a-i crește vâscozitatea, se va apela la o soluție de sare (vezi indicații mai sus)
  • săpunurile lichide vegetale sunt în mod natural alcaline, din acest motiv, nu sunt cea mai bună opțiune pentru a fi folosite la spălarea părului, a tenului - uscat îndeosebi - și ca șampon pentru copii (ustură ochii)


Mod de păstrare:  la loc uscat și răcoros


Avertisment: indicațiile, proprietățile și modul de utilizare ale produselor prezentate pe site-ul Elemental sunt bazate pe literatura de specialitate disponibilă în cărți, publicații științifice, website-uri de referință în fitoterapie și aromaterapie, în jurnale de cosmetică și chimie cosmetică, și pe documentația primită de la producător sau furnizor. Cu toate acestea, informațiile sunt oferite cu titlu informativ, nu constituie în niciun fel informații medicale și nu pot angaja responsabilitatea noastră. Pentru orice utilizare în scop medical, trebuie consultat un medic.

Scrie un review


close

BAZĂ DE SĂPUN LICHID NATURAL, NEUTRU 250 ml

A fost adaugat cu succes in cosul tau de cumparaturi!

Vezi cosul Trimite comanda
close

A fost adaugat cu succes in cosul tau de cumparaturi!

Vezi cosul Trimite comanda
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.